Infecțiile urinare: Cum se pot preveni mai uşor, de ce apare recidiva şi ce categorii de pacienţi sunt cele mai afectate?

pexels-sora-shimazaki-59382541_wp

Fără simptome evidente la început, dar cu o evoluție imprevizibilă, infecția urinară este tipul de afecțiune care nu se vede, dar se „simte”. Infecțiile urinare sunt prezente atât la bărbați, cât și la femei, cu o prevalență mai mare la femei din cauza anatomiei zonei genitale. 

Recidiva este o constantă în cazul infecțiilor urinare; prevenția este cea mai simplă modalitate de a le evita pe viitor, iar dacă deja s-a produs infectarea, tratamentele din fazele precoce pot avea rezultate foarte bune.

Infecțiile urinare sunt a doua cea mai comună categorie de infecții din corpul nostru. Peste 400 de milioane de persoane dezvoltă o infecție urinară în fiecare an, infectările generând între 8 și 10 milioane de vizite la urolog și la medicul de familie în 12 luni. 

Riscul de infectări sau reinfectări este mai mare în perioada caldă, când și expunerea la contexte și factori de risc este mai mare. Observarea simptomelor, prezentarea la medic pentru consult și diagnostic, conștientizarea factorilor de risc și prevenția activă rămân cele mai bune modalități de a gestiona infecția urinară.

Infecția urinară la bărbați și femei. Simptome, cauze și factori de risc

Infecția urinară este afecțiunea cauzată de pătrunderea și înmulțirea microorganismelor (bacteriilor) în tractul urinar. Atât bărbații, cât și femeile pot avea infecții urinare, caracterizate printr-un tablou clinic clasic: durere sau senzație de arsură la urinare, dificultate la urinare, senzație constantă sau frecventă de a urina, urinări frecvente și prezența sângelui în urină. 

Urina începe să aibă un miros neplăcut, este tulbure, uneori există și puroi, iar sensibilizarea zonei vezicii urinare este urmarea firească, alături de durere în abdomenul inferior și durere în flanc. 

Când infecția se extinde și la rinichi, pacientul prezintă febră și frisoane. 

La femei, lungimea și poziția uretrei determină un debut rapid și intens în caz de infecție, cu o senzație de arsură și disconfort în abdomenul inferior sau spate. Simptomatologia este mai acută și mult mai ușor de observat la femei, durerile pelvine fiind printre primele semnale de alarmă. 

Dacă s-a ajuns la postmenopauză, simptomele infecțiilor urinare se schimbă puțin, ajungându-se la incontinență nouă sau agravată, iar la menopauză predomină nicturia. 

În cazul bărbaților, tractul urinar este mai lung, deci simptomele debutează mai târziu, iar când apar, infecția este deja complicată și pune probleme serioase. 

Durerea rectală nu este neobișnuită la bărbații infectați, spre deosebire de durerea pelvină, care este tipică femeilor. După vârsta de 60 de ani, atât bărbații, cât și femeile au șanse egale de a avea o infecție urinară.

La vârstnici sau în timpul sarcinii, bacteriile pot fi prezente fără a provoca semne vizibile și simptome tipice, cu o serie de complicații diverse apărute pe măsură ce afecțiunea evoluează și se agravează. Peste 75% dintre infecțiile urinare la bărbați și femei sunt cauzate de Escherichia coli uropatogen; infecția de la vezica urinară (cistită), netratată, se transformă în pielonefrită și urcă până la rinichi. 

Bacteriile ajung în vezică mai ușor la femei, anusul fiind mai aproape de uretră, iar activitatea sexuală și contraceptivele spermicide s-au dovedit a fi factori declanșatori și potențatori. Se adaugă și cauze precum menopauza, deficitul de estrogen, schimbările hormonale de la postmenopauză și amânarea urinării.

Obstrucția anatomică (prostată mărită la peste 50 de ani și calculii), utilizarea cateterului, diabetul și disfuncția imună reprezintă cauze probabile ale infecțiilor urinare la bărbați. Stricturile uretrale (cicatrici în interiorul uretrei, cauzate de obicei de infecții cu transmitere sexuală sau leziuni ale zonei genitale) sunt, de asemenea, pe lista de cauze la bărbați. 

Cât despre factorii de risc, la ambele sexe literatura de specialitate amintește leziunile obstructive și deficitul de estrogen, factorii genetici, statusul de secretor al grupei sanguine, expunerea la antibiotice, statusul funcțional, contactul sexual anal receptiv și infecția cu HIV. 

Vârsta, diabetul, spitalizarea, plasarea unui cateter urinar și istoricul de infecții sunt factori asociați cu un risc crescut de infectare la femei și bărbați vârstnici. Un factor de risc atipic pentru infecția urinară este adesea obezitatea.

De ce infecțiile urinare recidivează?

Infecția urinară recurentă presupune existența a două sau mai multe infecții într-o perioadă de 6 luni, sau 3 ori mai multe infecții în 12 luni. De ce ajungem în astfel de scenarii? Bacteriile uropatogene se pot atașa de peretele vezicii urinare și pot forma o comunitate tridimensională, biofilmul, un scut protector ce poate împiedica antibioticele sau răspunsul imun al organismului să ajungă la bacteriile din interior. 

Aceleași bacterii se vor coloniza și în interiorul peretelui vezicii, formând comunități bacteriene intracelulare. Invazia uroteliului vezicii este o caracteristică comună a uropatogenilor, iar rezervoarele bacteriene din interiorul vezicii contribuie la apariția de infecții urinare recurente. La femei s-a discutat și despre o inflamație cronică reziduală în peretele vezical, cauzând disfuncție urotelială și afectarea barierei de protecție. 

În acest punct al discuției este nevoie de o distincție clară între reinfecție și „relaps”. Reinfecția implică o altă cauză decât infecția inițială, iar termenul „relaps” îl folosim doar când infecția este cauzată de aceeași tulpină din infecția originală. Infecțiile urinare recurente sunt infecții noi cu bacterii din afara tractului urinar, deci avem reinfecțări.

La femei întâlnim o susceptibilitate mai mare la colonizarea vaginală cu uropatogeni din cauza aderenței crescute a coliformilor uropatogeni la celulele uroepiteliale. Mai intervine și postmenopauza, cu ai ei factori mecanici și fiziologici, care afectează golirea vezicii. Recidiva infecțiilor urinare la bărbați este strâns legată de prostatita bacteriană cronică, fără simptome tipice detectabile legate de prostată.

Categoriile de pacienți la care se întâlnește infecția urinară cu frecvență mai mare și prevenție

Pe categorii de vârstă, infecția urinară apare mai frecvent la copiii de sex masculin cu vârste sub 24 de luni, precum și la adulții tineri, premenopauzali (mai mult la femei), dar și la adulții peste 65 de ani. Pacienții bărbați cu infecție urinară netratată au un risc crescut de morbiditate din cauza complicațiilor. 

Femeile gravide au un risc mai mare de complicații, ajungându-se frecvent la pielonefrită (infecție renală) și complicații pentru sarcină. Pacienții cateterizați, diabeticii, persoanele cu obstrucție/anomalii ale tractului urinar (calculi, stricturi) se vor încadra în aceste categorii în care frecvența infecțiilor urinare este mare. Prevenirea infecțiilor urinare este simplă, dar depinde mult de vârstă și de sex. 

La femei se recomandă administrarea de antibiotice pentru tratamentul profilactic al infecțiilor recurente ale tractului urinar, la recomandarea medicului, pe lângă estrogen vaginal la postmenopauză. Ar putea funcționa și merișorul, o hidratare mai bună, precum și folosirea anumitor probiotice. 

Este nevoie de o igienă corespunzătoare și de urinarea promptă post-coitală pentru protecție suplimentară.

La bărbați, o soluție ar fi circumcizia în copilărie, pe lângă managementul obstrucției și al bolilor prostatei după 40-50 de ani. Tratarea prostatitei bacteriene cronice și evitarea/minimizarea cateterizării (utilizarea cateterului doar pentru indicații adecvate) ar putea ajuta. 

În clinicile și hyperclinicile MedLife, medicii urologi pot diagnostica și trata infecțiile urinare la bărbați, femei sau copii. Cu aparatură de ultimă generație, medici cu experiență, supraspecialziati, programări rapide (telefonic, online sau prin aplicație) și acces imediat la tehnologie modernă, clinicile și hyperclinicile MedLife pot ajuta pacientul cu infecție urinară, indiferent de complexitatea sa.

Serviciile medicale de la MedLife includ consultația medicală și o serie de investigații complexe, de la ecografie de rinichi, ecografie de vezică urinară, ecografie de prostată la analize de biochimie ale urinei, urocultură, creatinină serică, glucoză serică, precum și acid uric seric.

Pe baza rezultatelor investigațiilor și analizelor se stabilesc planuri de tratament personalizate, cu îndrumarea pacientului spre cistogramă, cistoscopie, teste de urină reziduală și teste urodinamice, dacă diagnosticul diferențial o impune.

În cazurile mai grave, medicii urologi pot realiza intervenții chirurgicale complexe: biopsii ale vezicii urinare, rinichilor și prostatei, cistectomie, litotripsie, transplant de rinichi, prostatectomie, ureteroscopie, vasectomie, pentru a oferi pacientilor șansa la o viață normală.